Multe lucruri frumoase s-au petrecut de Ora Pamantului. Institutiile importante ale Capitalei au stins lumina, iar la nivel national in peste 40 de orase s-au organizat actiuni intre 20:30 si 21:30.
Anul acesta s-a inregistrat si un record la nivel mondial: 126 de tari au participat, in mod oficial, la campania Earth Hour.
Per total, sunt multumit de modul in care campania a decurs. Mass-media a reactionat in general pozitiv, iar autoritatile locale au fost dispuse sa coopereze cu noi.
Atasez cateva poze pentru din seara evenimentului.
Am sa revin si cu imagini captate de la emisiunile televizate.
Ieri, OSCE a publicat un raport despre alegerile din Romania, in care se prezenta o linie generala corecta insa cu o serie de iregularitati ce trebuie verificate.
Iata cum au prezentat Realitatea, pe de-o parte, si Antena 3, pe de-alta parte, stirea:
Concluziile le trageti singur (desi v-ati fi asteptat sa fie cam aceeasi stire, nu?).
Nu sunt, din fire, pesimist. Îmi place să cred că ţara mea îşi revine din nostalgia vremurilor apuse ale socialismului şi se îndreaptă, încet dar sigur, către un sistem de stat care să ne aducă tuturor un trai mai bun.
Euro a fost cotat, astăzi, la 3,72 RON.
Îmi place să cred că politicienii de astăzi, deşi aproape toţi foşti membri ai PCR, au scăpat de mentalitatea că cine fură nu e hoţ, e doar un băiat şmecher care ajustează veniturile statului.
România este ţara din UE cu cel mai înalt nivel al corupţiei.
Mai îmi place să cred şi că, la 18 ani de la Revoluţie, cei care au luptat în stradă pentru schimbare sunt apreciaţi pentru ce au făcut şi pentru spiritul de sacrificiu pe care l-au arătat. Doar ei.
Ion Iliescu şi alţi zeci de generali ai vechii securităţi au certificate de revoluţionari.
Aud, şi îmi place să aud asta, că România se află pe drumul cel bun în ceea ce priveşte economia de piaţă, investiţiile din partea Occidentului şi exportul către marile pieţe din Vest.
Dar asta înseamnă doar că am privatizat (a se citi VÂNDUT) toate companiile de stat ale României. Nu intru în detalii.
Aşa că, dragi prieteni, să vedem ce pachete se mai trimit între Cotroceni şi Victoria, pentru că problema noastră cea mai mare este, cu siguranţă, aberaţiile procedurale şi lipsa de bun simţ de care dau dovadă iubiţii noştri conducători.
Americanii se văd puşi în faţa unei dileme. Au de ales între o fostă primă-doamnă şi un candidat de culoare. Nu ar fi nimic în neregulă cu cei doi, atât timp cât aripa conservatoare a votanţilor democraţi din State ar avea la îndemână şi alte variante viabile. "Viabile" e cuvântul cheie - pentru că variante mai există.
E aproape sigur că runda din 2008 o să le revină democraţilor - după două mandate republicane, nici nu mai e nevoie să contabilizăm reuşitele administraţiei Bush. Eu, personal, îl prefer pe Barack Obama. Are un discurs care pare ceva mai înfipt în realitate, iar măsurile (în principal cele pe liniile social şi economic) par ceva mai bine structurate.
Mingea este însă la fileu pentru votanţii conservatori ai democraţilor, care s-ar putea constitui într-un număr mare de voturi pierdute. Spun pierdute pentru că s-ar putea ca veteranul de război McCain, republicanul ce pare să aibă cele mai mari şanse să devină candidat, ar putea să devină simpatic mai multor democraţi.
Vom trăi şi vom vedea.
Pentru România, un mandat al democraţilor înseamnă, cel mai probabil, renunţarea la politica internaţională "violentă" şi concentrarea atenţiei asupra politicii economice. Rămânem fără prieteni...
Labels:
basescu,
dan voiculescu,
dezertare,
ion iliescu,
partid,
PC,
PDL,
PNL,
PRM,
PSD,
romania,
tariceanu,
traian basescu
PD a câştigat alegerile, PSD a câştigat ceva procente, PLD şi-a câştigat locul în primul eşalon politic, PNL a mai câştigat ceva timp în lupta cu forţele malefice care vor să-l dea jos pe Tăriceanu.
Asta pe de-o parte.
PD a pierdut însă din încrederea pe care electoratul o avea, PSD e pe cale să-şi piardă conducerea, PLD pierde din apropierea imagologică faţă de Băsescu, PNL îşi pierde din electorat.
Asta pe de-altă parte.
Paradoxal, toţi au câştigat şi toţi au pierdut. Cei mari, bineînţeles. La cei mici e evident. Au pierdut toţi. Şi dacă nu erau mici înainte de alegeri, s-au micşorat odată cu rezultatele.
PRM a primit lovitura de graţie. Şansele ca discursul cu tentă apocaliptică al lui Vadim să mai prindă la cineva sunt mici.
PC (DanVoiculescu, adică) a primit şi el o palmă groasă peste ceafă. Nu te vrea poporul, d-le Voiculescu. Asta e. Se mai întâmplă.
Se vehiculează ideea unei dezertări masive din PSD. Mie, personal, mi se pare prost ales termenul. E adevărat, sunt şanse mari ca partidul să se rupă în două - pe de-o parte oamenii lui Iliescu şi pe de-altă parte oamenii lui Geoană. Care-or mai fi şi ăia. Dar nu e vorba de dezertare. E vorba de neputinţa celui mai mare partid din România de a obţine o percepţie pozitivă din partea electoratului. E vorba de neputinţa celui mai mare partid din România de a convinge electoratul că e un partid de opoziţie, şi nu un partid care dă susţinerea cui e în conflict cu Băsescu. E vorba de incapacitatea celui mai mare partid din România de a depăşi 25 %.
Dezertare? Nu cred. Doar nevoia de schimbare.
Bun. S-au terminat şi alegerile. Încă un episod din serialul "uite potul, nu e votul" a luat sfârşit. Avem un tablou aproape complet al europarlamentarilor români care vor lupta, cu înverşunare, pentru ţara noastră.
Da' de unde...
Dragi votanţi de peste tot, e momentul să ne felicităm pentru performanţa de a fi fost mai mult de 4 milioane la vot. E momentul să fim mândri că am mai rămas aproape 30 % care suntem interesaţi de soarta poporului. E momentul să ne întoarcem cu spatele la cei care au stat acasă, pe canapea, în faţa televizorului, şi să îi ignorăm complet atunci când se plând de clasa politică din România.
Da, aţi auzit bine. Voi, cei care aţi fost prea leneşi ca să mergeţi până la capătul străzii ca să puneţi o ştampilă pe o foaie A4, nu mai aveţi dreptul să spuneţi nimic. Dacă simţiţi totuşi nevoia să vă exprimaţi, eu nu am de gând să vă ascult. Şi sper ca toată lumea să gândească la fel.
